Acționarul dinamovist l-a desființat pe fostul său favorit, Mircea Rednic, într-un interviu acordat pe un site al suporterilor, www.fcdb.ro. „Dacă rămâne Rednic, eu nu mai investesc la Dinamo!”, a declarat vicepreședintele CA, care apoi a detaliat motivele deciziei sale. „Și suporterii, și presa, în ultimele zile, toți au dat în jucători. Dar părerea mea e clară. Antrenorul are cea mai mare vină. De ce nu i-a disciplinat pe jucători? Eu pe Rednic nu l-am vrut de la început. Cristi Borcea a insistat și, din prietenie, eu am acceptat. Cum să zic, i-am făcut hatârul”, a tunat oficialul roș-albilor.
Acționarul a explicat și care va fi destinația acțiunilor pe care le deține la Dinamo: „Eu, dacă îmi vând acțiunile, le dau doar cuiva care vrea să investească serios la club. Dacă nu îmi vor conveni condițiile, cedez, nu vând, cedez acțiunile mele suporterilor. Dar să fie clar, nu le las numai pe mâna a doi-trei. Dau câte una fiecăruia. Asta ar însemna patru-cinci mii de acțiuni” .
Rednic pleacă în Belgia
Mircea Rednic se va întoarce astăzi în Belgia, acolo unde este stabilită și familia sa. Situația antrenorului este în continuare neclară, în acest moment “Puriul” mai fiind susținut doar de către președintele Consiliului de Administrație, Nicolae Badea. Rednic mai are contract pentru un an de zile, însă este greu de crezut că el va mai continua în “Groapă” și în sezonul următor.
Borcea:Â “ Jucătorii m-au distrus!”
Cristi Borcea nu și-a revenit după ratarea titlului și spune că atitudinea jucătorilor i-a făcut foarte mult rău. “M-au nenorocit cei pe care i-am ținut tot timpul în brațe! Nu o să pot uita ce s-a întâmplat. Și-au bătut joc de mine, de banii mei, de orgoliul meu, de ceilalți acționari și de suporteri. Nu există cuvinte care să exprime dezamăgirea din sufletul meu”, a spus președintele “câinilor” pentru CanCan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER